Abilitati de comunicare orala si in scris Fie ca vrei sa iti gasesti un nou job, sa obtii o marire sau sa avansezi in functie, ai nevoie de abilitati de comunicare bine puse la punct. Trebuie sa stii sa transmiti un mesaj clar si concis, trebuie sa fii un bun ascultator si sa demonstrezi ca ai inteles perfect intrebarile, trebuie sa iti adaptezi limbajul si sa demonstrezi ca ai un vocabular bogat, trebuie sa stii sa „te vinzi”.

Abilitatea de a lucra in echipa Daca indeplinesti criteriul numarul 1, atunci cu siguranta ca lucrurile vor fi ceva mai simple pentru tine la acest punct, desi nu e suficient. Abilitatile de buna interactiune cu ceilalti sunt, de multe ori, in top 3 cele mai cautate aptitudini ale unui potential angajat. Trebuie sa demonstrezi ca poti face parte dintr-o echipa, ca poti sa-ti asumi responsabilitati, dar si sa delegi, atunci cand este cazul.

Flexibilitate Intr-o societate in continua schimbare, angajatorul vrea sa aiba alaturi oameni care se pot adapta la situatii noi, care sunt deschisi la noi oportunitati de munca, capabili sa se muleze pe orice nou tipar.

Perseverenta si motivare Daca nu ti s-a intamplat tie, personal, cu siguranta ca ai cunoscut cel putin o persoana care sa fie respinsa pe motivul ca este supra-calificata pentru un anumit job. Motivul real din spatele acestei decizii este faptul ca angajatorul nu vrea sa investeasca timp si pregatire intr-un angajat care nu este motivat sa-si pastreze jobul, care este mereu in cautare de ceva mai bun. Un angajat motivat este un angajat determinat sa isi duca sarcinile la bun sfarsit, indiferent de eventualele piedici.

Abilitatea de a lucra sub presiune Trebuie sa demonstrezi ca esti capabil sa ramai calm in situatii de criza, sa lucrezi contratimp si, cel mai important, sa respecti deadline-urile.

Expert monitorizare publicitate si cursuri,

Simion Daniela

Cu toate acestea, cele mai recente statistici prezentate de Comisia Europeană ne arată că în Uniunea Europeană diferențele salariale dintre femei și bărbați, aflați pe aceeași treaptă ierarhică sunt de 16,4%. Cu alte cuvinte, femeile, prin comparație cu bărbații, muncesc în jur de 59 de zile pe an fără să fie remunerate.

Printre cauzele apariției acestor diferențe salariale între femei și bărbați putem identifica:

• Discriminarea la locul de muncă: deși, în teorie, legislația împiedică astfel de practici salariale, în practică, bărbații sunt mai bine remunerați decât colegele lor.

• Subevaluarea competențelor femeilor: chiar și în domeniile cu preponderență feminină, salariile sunt mai mici din cauza faptului că este subevaluată valoarea muncii prestată de femei.

• Sectoare destinate preponderent bărbaților sau femeilor: la nivel european, domeniile în care activează preponderent femeile au câștiguri salariale mai mici față de domeniile în care activează preponderent bărbații.

• Sistemul de salarizare și practicile de la locurile de muncă: un studiu al Comisiei Europene ne arată că există diferențe ale sistemului de salarizare de la angajată la angajat, mai ales că apar discriminări în ceea ce privește sistemul de recompense – în speță, plățile ce au în vedere performanța.

• Numărul redus de femei în ierarhia de top: în continuare, există o subreprezentare a femeilor în inginerie, știință, politică, economie, management.

Soluțiile de combatere a acestor probleme rezidă în o mai mare transparență a salariilor care ar facilita compararea efectivă a salariilor colegilor de sex opus. State europene precum Germania, Luxemburg și Elveția au îmbrățișat deja instrumente de verificare și analiză a salariilor și a structurii personalului dintr-o companie. Și Austria, începând cu 2011, calculează veniturile și salariile pentru a determina salarizarea dintr-un anumit domeniu sau sector de activitate.

Cu scopul diminuării discriminării femeilor, Uniunea Europeană a organizat o „Zi Europeană a Egalității Salariale”, ca o reconfirmare a unuia dintre principiile fondatoare ale Uniunii Europene de remunerare egală pentru muncă egală.

Comisia Europeană a elaborat diferite programe la locul de muncă cu un sistem de premii, concursuri, bonificații și clasamente ale companiilor care se raliază luptei pentru egalitatea de gen. De asemenea, s-a introdus un instrument on-line de calcul al diferenței de salarizare între reprezentanții sexului opus. Tototdată, se promovează accesul la profesii în care femeile sau, dimpotrivă, bărbații sunt într-un număr mai slab reprezentați.

Acestor măsuri încadrate în strategia Comisiei pentru egalitatea de gen se adaugă luarea unor măsuri pentru realizarea unui echilibru între viața profesională și cea privată atât pentru femei cât și pentru bărbați. Se dorește ameliorarea transparenței remunerării și consecințele egalității de salarizare în cazul contractelor cu normă parțială sau pe durată determinată propuse de foarte multe ori femeilor.

Și în ceea ce privește țara noastră, pentru un loc de muncă similar, și cu pregătire profesională identică, femeile au salarii mai mici decât bărbații (un studiu al Băncii Mondiale ne arăta că în 2011 procentul de diferență a grilelor de salarizare între femei și bărbați este de 10%, iar anul trecut a ajuns la 13%). Cauzele acestor disparități subscriu celor de mai sus.

Expert monitorizare publicitate si cursuri,

Simion Daniela

Forma de activitate specializată pusă la dispoziția persoanei de către societate în vederea satisfacerii trebuințelor acesteia și a valorificării capacității individuale este profesia (Neveanu, 1978). De asemenea, ea constituie o sursă de venit și mijloc de existență individuală, grupală, societală. Integrarea profesională reprezintă adaptarea persoanei la ansamblul condițiilor sociale, psihice și tehnice în legătură cu exercitarea unei activități de muncă legal constituită. Cele mai multe persoane peste vârsta de optsprezece ani au două medii majore în care interacționează: familia și locul de muncă. Cunoștințele pe care le dobândim în copilăria timpurie, modelează înțelesurile pe care le dăm lumii și nouă înșine și continuă să ne influențeze tot restul vieții. La vârsta adultă, agenții de socializare sunt la locul de muncă. Nivelul educației și nivelul de competențe dobândite sunt un predictor cheie al succesului pe piața forței de muncă. Majoritatea beneficiarilor au un nivel de educație scăzut, o mare parte fiind chiar analfabeți.

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) erau înregistrate 10.640 locuri de muncă vacante, în data de 30 ianuarie 2014.

În România cererea de forță de muncă necalificată este redusă, astfel că la nivel național, în luna ianuarie 2014 pentru persoanele necalificate erau disponibile 2170 de locuri de muncă, dintre care 1293 în industria prelucrătoare iar restul asamblori necalificați. La aceeași dată, la nivelul județului Timiș erau disponibile 397 de locuri de muncă atât pentru persoanele cu studii superioare cât și pentru persoanele necalificate.

Sărăcia este una dintre cele mai vechi și persistente probleme ale tuturor societăților. Cu cât proporția de oameni sărăci este mai mare în orice societate, cu atât societatea este mai săracă în ansamblul său.

În condiții normale, majoritatea cetățenilor din România obțin venituri de la locul de muncă. Doar o mică parte își îmbunătățesc veniturile prin formare profesională suplimentară care îi va califica pentru oportunități mai bune pe piața forței de muncă. Cu toate acestea, ocuparea forței de muncă nu este întotdeauna disponibilă pentru toată lumea care are nevoie de ea. Multe persoane nu pot lucra-datorită vârstei, multe dintre persoanele cu dizabilități, persoanele necalificate precum și cei care nu sunt angajați din cauza unei forme de discriminare. De asemenea, multe persoane sunt victime ale schimbării tehnologice, fiind considerate prea bătrâne să se recalifice. Persoanele care sunt în afara pieței forței de muncă pentru aceste motive, de obicei, nu vor beneficia de creșterea economică. Pentru a supraviețui, ei vor continua să solicite un anumit nivel de suport. Unii șomeri au nevoie de sprijin temporar pentru a trece peste situațiile de urgență cu caracter personal și declin economic, dar persoanele in vârstă precum și cele cu dizabilități grave au nevoie de sprijin permanent.

În orice societate, ocuparea forței de muncă reprezintă o condiție esențială a asigurării echilibrelor macroeconomice și stabilității social-politice. Totodată constituie o arie de interes major pentru prezentul și viitorul societății cu implicații politice, psihosociale, educațional-culturale și economice. Accentuarea lipsei locurilor de muncă nu contribuie la banalizarea experienței șomajului, deoarece acesta este, din ce în ce mai puțin, o experiență temporară și ocazională, devenind o amenințare permanentă și un risc de excludere durabilă. În plus, șomajul difuzându-se și răspândindu-se, afectează populații din ce în ce mai diversificate și eterogene (Cojocaru, Popp, 2010).

Reducerea excluziunii sociale și a sărăciei este un obiectiv important pentru toate guvernele statelor europene. Incidența excluziunii sociale și a sărăciei în anumite zone geografice și în rândul anumitor grupuri ale populației reprezintă una dintre cele mai dificile provocări. Sărăcia tinde să devină tot mai mult un handicap, în măsura în care aceasta persistă în timp și conduce la înrăutățirea condițiilor de viață.

Potrivit estimărilor realizate de Institutul Național de Statistică, pragul de sărăcie relativă se cifra în 2009 la 1.500 lei pe gospodărie, mai exact 1.486 de lei. Statisticile oficiale arată că două treimi dintre gospodăriile din România au venituri sub media pe țară și de asemenea, în familiile sărace, doar 7% din venituri provin din salarii, restul bugetului fiind asigurat în aceste cazuri din prestații sociale și venituri în natură. De asemenea, șomajul nu are un impact imediat asupra cifrelor oficiale asupra sărăciei, deoarece o mare parte dintre șomeri primesc indemnizație de șomaj pentru ceva timp.

Alături de structura familiei, șomajul este responsabil pentru cea mai mare parte a situațiilor de sărăcie. În prezent, în România sunt afectate grav de sărăcie familiile monoparentale, cuplurile cu peste 2 copii, persoanele cu dizabilități, persoanele de etnie romă și nu în ultimul rând copiii.

Facilitatea accesului la locuri de muncă este un factor decisiv pentru incluziunea socială, deorece venitul de la locul muncă reprezintă, în medie aproape 70% din venitul gospodăriei.

De asemenea, locul de muncă oferă mai mult decât doar un venit, deoarece integrează oamenii într-un cadru social și le dă dreptul la alte drepturi, cum ar fi accesul la sănătate și sistemele de pensii.

Procesul de restructurare a economiei țărilor aflate în perioada de tranziție la economia de piață este însoțit de importante modificări pe piața muncii (modificări privind statutul muncii, modificări structurale și ocupaționale), având anumite particularități generate de structura economiei, performanțele și potențialul economic, gradul de pregătire și posibilitățile de perfecționare a forței de muncă (Cojocaru, Popp, 2010).

În România, fenomenul şomajului a fost recunoscut oficial începând cu anul 1991, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională și începând cu această perioadă s-a constatat și o creștere în ceea ce privește inegalitatea veniturilor în rândul populației. Restructurarea economiei naționale românești în perioada tranziției postcomuniste a produs complexe și importante schimbări la nivelul pieței muncii, între care și apariția șomajului ca fenomen de masă.

Apartenența la o categorie de populație vulnerabilă, apartenența la o familie dezorganizată, sărăcia, lipsa unui domiciliu stabil, lipsa de educație, concepția conform căreia educația nu sporește șansele unui viitor mai bun, lipsa instruirii profesionale și abilităților profesionale sunt printre cele mai frecvente cauze ale excluziunii de pe piața muncii în mediul rural și urban.

Prin intermediul acestei cercetări am putut identifica un profil al persoanei șomere din perspectiva caracteristicilor sociodemografice și a factorilor de risc în integrarea profesională precum și o analiză a nevoilor de calificare/recalificare profesională în vederea integrării pe piața muncii a populației țintă.

Cunoașterea acestor tipuri de informații este utilă în prevenirea marginalizării și excluziunii sociale precum și în vederea elaborării recomandărilor privind contractarea celor mai potrivite cursuri de formare profesională pentru aceste categorii de populație.

Șomaj, sărăcie și excluziune socială în rândul categoriilor vulnerabile

Recunoscând capacitatea indivizilor de a iubi și capacitatea lor de a păstra un loc de muncă ca fiind două teste acceptate pe scară largă de sănătate mintală, valoarea muncii devine un ideal major în societatea noastră. Locul de muncă oferă o identitate socială și legături cu oameni care au același statut. Caracteristicile pieței muncii din România de astăzi, situația socio-economică în ansamblu, influențează orientarea profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Forma de activitate specializată pusă la dispoziția persoanei de către societate în vederea satisfacerii trebuințelor acesteia și a valorificării capacității individuale este profesia (Neveanu, 1978). De asemenea, ea constituie o sursă de venit și mijloc de existență individuală, grupală, societală. Integrarea profesională reprezintă adaptarea persoanei la ansamblul condițiilor sociale, psihice și tehnice în legătură cu exercitarea unei activități de muncă legal constituită. Cele mai multe persoane peste vârsta de optsprezece ani au două medii majore în care interacționează: familia și locul de muncă. Cunoștințele pe care le dobândim în copilăria timpurie, modelează înțelesurile pe care le dăm lumii și nouă înșine și continuă să ne influențeze tot restul vieții. La vârsta adultă, agenții de socializare sunt la locul de muncă. Nivelul educației și nivelul de competențe dobândite sunt un predictor cheie al succesului pe piața forței de muncă. Majoritatea beneficiarilor au un nivel de educație scăzut, o mare parte fiind chiar analfabeți.

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) erau înregistrate 10.640 locuri de muncă vacante, în data de 30 ianuarie 2014.

În România cererea de forță de muncă necalificată este redusă, astfel că la nivel național, în luna ianuarie 2014 pentru persoanele necalificate erau disponibile 2170 de locuri de muncă, dintre care 1293 în industria prelucrătoare iar restul asamblori necalificați. La aceeași dată, la nivelul județului Timiș erau disponibile 397 de locuri de muncă atât pentru persoanele cu studii superioare cât și pentru persoanele necalificate.

Sărăcia este una dintre cele mai vechi și persistente probleme ale tuturor societăților. Cu cât proporția de oameni sărăci este mai mare în orice societate, cu atât societatea este mai săracă în ansamblul său.

În condiții normale, majoritatea cetățenilor din România obțin venituri de la locul de muncă. Doar o mică parte își îmbunătățesc veniturile prin formare profesională suplimentară care îi va califica pentru oportunități mai bune pe piața forței de muncă. Cu toate acestea, ocuparea forței de muncă nu este întotdeauna disponibilă pentru toată lumea care are nevoie de ea. Multe persoane nu pot lucra-datorită vârstei, multe dintre persoanele cu dizabilități, persoanele necalificate precum și cei care nu sunt angajați din cauza unei forme de discriminare. De asemenea, multe persoane sunt victime ale schimbării tehnologice, fiind considerate prea bătrâne să se recalifice. Persoanele care sunt în afara pieței forței de muncă pentru aceste motive, de obicei, nu vor beneficia de creșterea economică. Pentru a supraviețui, ei vor continua să solicite un anumit nivel de suport. Unii șomeri au nevoie de sprijin temporar pentru a trece peste situațiile de urgență cu caracter personal și declin economic, dar persoanele in vârstă precum și cele cu dizabilități grave au nevoie de sprijin permanent.

În orice societate, ocuparea forței de muncă reprezintă o condiție esențială a asigurării echilibrelor macroeconomice și stabilității social-politice. Totodată constituie o arie de interes major pentru prezentul și viitorul societății cu implicații politice, psihosociale, educațional-culturale și economice. Accentuarea lipsei locurilor de muncă nu contribuie la banalizarea experienței șomajului, deoarece acesta este, din ce în ce mai puțin, o experiență temporară și ocazională, devenind o amenințare permanentă și un risc de excludere durabilă. În plus, șomajul difuzându-se și răspândindu-se, afectează populații din ce în ce mai diversificate și eterogene (Cojocaru, Popp, 2010).

Reducerea excluziunii sociale și a sărăciei este un obiectiv important pentru toate guvernele statelor europene. Incidența excluziunii sociale și a sărăciei în anumite zone geografice și în rândul anumitor grupuri ale populației reprezintă una dintre cele mai dificile provocări. Sărăcia tinde să devină tot mai mult un handicap, în măsura în care aceasta persistă în timp și conduce la înrăutățirea condițiilor de viață.

Potrivit estimărilor realizate de Institutul Național de Statistică, pragul de sărăcie relativă se cifra în 2009 la 1.500 lei pe gospodărie, mai exact 1.486 de lei. Statisticile oficiale arată că două treimi dintre gospodăriile din România au venituri sub media pe țară și de asemenea, în familiile sărace, doar 7% din venituri provin din salarii, restul bugetului fiind asigurat în aceste cazuri din prestații sociale și venituri în natură. De asemenea, șomajul nu are un impact imediat asupra cifrelor oficiale asupra sărăciei, deoarece o mare parte dintre șomeri primesc indemnizație de șomaj pentru ceva timp.

Alături de structura familiei, șomajul este responsabil pentru cea mai mare parte a situațiilor de sărăcie. În prezent, în România sunt afectate grav de sărăcie familiile monoparentale, cuplurile cu peste 2 copii, persoanele cu dizabilități, persoanele de etnie romă și nu în ultimul rând copiii.

Facilitatea accesului la locuri de muncă este un factor decisiv pentru incluziunea socială, deorece venitul de la locul muncă reprezintă, în medie aproape 70% din venitul gospodăriei.

De asemenea, locul de muncă oferă mai mult decât doar un venit, deoarece integrează oamenii într-un cadru social și le dă dreptul la alte drepturi, cum ar fi accesul la sănătate și sistemele de pensii.

Procesul de restructurare a economiei țărilor aflate în perioada de tranziție la economia de piață este însoțit de importante modificări pe piața muncii (modificări privind statutul muncii, modificări structurale și ocupaționale), având anumite particularități generate de structura economiei, performanțele și potențialul economic, gradul de pregătire și posibilitățile de perfecționare a forței de muncă (Cojocaru, Popp, 2010).

În România, fenomenul şomajului a fost recunoscut oficial începând cu anul 1991, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională și începând cu această perioadă s-a constatat și o creștere în ceea ce privește inegalitatea veniturilor în rândul populației. Restructurarea economiei naționale românești în perioada tranziției postcomuniste a produs complexe și importante schimbări la nivelul pieței muncii, între care și apariția șomajului ca fenomen de masă.

Apartenența la o categorie de populație vulnerabilă, apartenența la o familie dezorganizată, sărăcia, lipsa unui domiciliu stabil, lipsa de educație, concepția conform căreia educația nu sporește șansele unui viitor mai bun, lipsa instruirii profesionale și abilităților profesionale sunt printre cele mai frecvente cauze ale excluziunii de pe piața muncii în mediul rural și urban.

Prin intermediul acestei cercetări am putut identifica un profil al persoanei șomere din perspectiva caracteristicilor sociodemografice și a factorilor de risc în integrarea profesională precum și o analiză a nevoilor de calificare/recalificare profesională în vederea integrării pe piața muncii a populației țintă.

Cunoașterea acestor tipuri de informații este utilă în prevenirea marginalizării și excluziunii sociale precum și în vederea elaborării recomandărilor privind contractarea celor mai potrivite cursuri de formare profesională pentru aceste categorii de populație.

Expert diseminare studii și cercetare

LAZAR THEOFILD

Proiectul s-a desfășurat în perioada 1 Martie 2013 – 28 Februarie 2015, fiind cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 6 – „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.2 – „Îmbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii”.  Valoarea totală a proiectului este de 2.240.344,00 lei, din care valoarea contribuţiei FSE este de 2.006.720,93 lei, valoarea contribuţiei de la bugetul naţional este de 188.816,19 lei, contribuția Fundației Serviciilor Sociale Bethany este de 36871,00 lei, iar contribuția Institutului de Cercetare pentru Dezvoltare Socială și Inovare-ICED este de 7935,88 lei.

Scopul proiectului a vizat facilitarea accesului pe piața muncii a grupurilor vulnerabile din județul Timiș, în special din comunitățile rurale și/sau izolate, prin furnizarea unui program de servicii integrate, destinat educației și formării acestora, precum și promovării oportunităților de ocupare.

Beneficiarii proiectului au fost 259 de persoane, dintre care 148 de persoane cu dizabilități, 81 de persoane de etnie romă și 30 de tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului, 30 de angajați ai administrației publice locale care lucrează cu persoanele vulnerabile și 17 voluntari.

Proiectul a inclus activități specializate de evaluare psihologică și socială, informare, orientare și consiliere profesională, asistență în vederea identificării unui loc de muncă, monitorizare post-angajare.

Pentru a veni in sprijinul beneficiarilor au fost organizate un număr de 80 de grupuri suport Grupurile suport organizate au încercat să ajute beneficiarii prin susținerea reciprocă, împărtășirea de experiențe, generarea de soluții, furnizarea de informații utile în a se integra pe piața muncii.

În cadrul proiectului au fost organizate cursuri de calificare/recalificare profesională, cursuri de competențe sociale și civice de tip inițiere/specializare, cursuri de competențe informatice și cursuri de alfabetizare.

În acest sens, în cadrul proiectului s-au derulat 17 cursuri de inițiere, dintre care 4 cursuri de inițiere în competențe civice și sociale, 2 cursuri de alfabetizare și 11 cursuri de competențe informatice. În cadrul acestor cursuri au participat 162 persoane, dintre care 159 au fost certificate. Au fost organizate 3 cursuri de specializare în competențe sociale și civice la care au participat 30 de angajați ai instituțiilor administrației publice locale.

În cadrul proiectului au fost organizate în total 5 cursuri de calificare/recalificare, dintre care 3 cursuri de lucrător în comerț și 2 cursuri de lucrător în alimentație. La aceste cursuri au participat 100 de persoane.

S-au derulat două tipuri de campanii, una adresată persoanelor din grupurile vulnerabile privind informarea despre o viață sănătoasă, iar cealaltă campanie a fost orientată către angajați și angajatori si a urmărit promovarea accesului pe piața muncii. Prin aceste campanii am reușit să informăm despre o viață sănătoasă 508 persoane aparținând grupurilor vulnerabile, tot în același număr fiind și informați despre proiect și piața muncii.

Ne-am propus și am realizat 10 activități de voluntariat în sprijinul persoanelor vulnerabile și 10  întâlniri/grupuri de lucru organizate cu actori relevanți pe piața muncii pentru promovarea oportunităților de ocupare pentru grupurile vulnerabile. La aceste grupuri de lucru au participat 77 de persoane.

226 beneficiari din categorii vulnerabile au fost mediați în vederea angajării si au beneficiat de servicii de sprijin și asistență. 42 persoane au fost integrate profesional și ulterior monitorizate post-angajare. Au fost organizate 2 burse ale locurilor de muncă la care au participat 236 persoane.

Au fost patru studii sociologice cu privire la problematica integrării socio-profesionale a grupurilor vulnerabile pe piața muncii pentru o mai bună înțelegere a fenomenului. Astfel,

• primul studiu a vizat analiza caracteristicilor și nevoilor de calificare a grupurilor vulnerabile din județul Timiș,
• cel de-al doilea studiu a urmărit identificarea nevoilor angajatorilor din județul Timiș,
• iar cel de-al treilea demers de cercetare realizat în cadrul proiectului a vizat identificarea de noi forme și condiții de reabilitare profesională a grupurilor vulnerabile, prin analiza principalelor documente programatice cu privire la integrarea pe piața muncii a grupurilor vulnerabile. Rezultatele primelor trei studii au fost diseminate atât pe web-site-ul proiectului, cât și în volumul publicat în cadrul proiectului intitulat „Noi forme și condiții de reabilitare profesională a grupurilor vulnerabile”.

• Ultimul studiu realizat în cadrul proiectului a urmărit evaluare impactului și eficacității măsurilor și intervențiilor suport oferite persoanelor supuse riscului de excluziune socială, fiind o cercetare calitativă, bazată pe interviuri de profunzime. Rezultatele acestui studiu se regăsesc într-un al doilea volum publicat în cadrul proiectului, intitulat „Servicii de integrare socio-profesională a grupurilor vulnerabile. Evaluarea impactului asupra vieții beneficiarilor și comunităților de intervenție”.

Pentru mai multe informatii referitoare la proiect, este accesibil site-ul oficial al proiectului, www.acces.bethany.ro. De asemenea, se pot obține informații despre proiect și la adresele www.dgaspctm.ro , www.iced.ro.

Aplicant – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș

Piața Regina Maria nr.3 Timișoara

Persoane de contact: Clara Severin – Manager proiect

Tel/fax:0256 490281; 0256 494030; 0256 499063; 0256 407066

Email: dgaspctm@gmail.com

Web: www.dgaspctm.ro

Partener 1 – Fundația Serviciilor Sociale Bethany

Str.Calea Dorobanților  nr. 4, Timișoara

Persoana de contact: Codruţa Darida, Coordonator activități tehnice

Tel/fax: 0256 499 431; 0356 401 984

E-mail: bsst@bethany.ro

Web: www.acces.bethany.ro

Partener 2 – Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare Socială și Inovare – ICED

Str.Gheorghe Barițiu, nr.40, bl.B, sc.B, ap.8, Timisoara

Persoana de contact:Theofild Lazar, Expert diseminare rezultate cercetare

Telefon: 0723263417

E-mail: theo@iced.ro

Web: www.iced.ro

Comunicatul poate fi descărcat în format pdf:

comunicat conferinta finala

În UE, în general, se ţine cont de aceleaşi aspecte: programe de ajustări structurale de tip participatoriu, atât pentru membrii actuali, cât şi pentru ţările candidate la aderare sunt implementate cu ajutorul organizaţiilor locale. Exemple de astfel de programe ar fi LEADER, SAPARD şi PHARE. Trebuie să fie luată în discuţie şi motivaţia pentru care organizaţiile sunt mai importante în agricultură şi mediul rural decât ar putea fi în altă parte. În general, organizaţii cum ar fi întreprinderile sunt construite prin investiţii. Dar acest lucru este fezabil doar atunci când beneficiile sunt uşor cuantificabile şi pot fi utilizate pentru schimburişi sunt suficient de mari pentru a realiza rambursări către investitori.

Potrivit lui Saccomandi (1998), agricultura se confruntă cu probleme de capital şi productivitate relativ scăzută. Ar trebui menţionat că productivitatea agriculturii ar putea fi ridicată în termeni absoluţi, însă scăzută în comparaţie cu alte sectoare, cum ar fi industria sau serviciile. În consecinţă, preţurile şi veniturile pentru produsele agricole sunt mai mici decât cele din alte sectoare. Acest lucru duce la dificultăţi în atragerea investitorilor sau a creditorilor şi îi obligă pe fermieri să se organizeze atunci când doresc să obţină accesul la resurse sau puncte de vânzare.

Este destul de clară, astfel, conxiunea dintre organizaţii şi capitalul social. Fie că este vorba despre capitalul social ca şi caracteristică a organizaţiei (ori reţelei), sau origine a acesteia, fără capital social, apariţia organizaţiilor nu ar putea avea loc. Existenţa capitalului social în ţările în tranziţie este o discuţie care stârneşte controverse între oamenii de ştiinţă şi politicieni. Unii dintre aceştia susţin că în vremurile socialiste, capitalul social a existat numai în forme specifice (ca reţelele informale) sau deloc, deoarece ar fi fost distrus de către statele totalitare: iniţiativa persoanelor de a se organiza şi de a urmări anumite obiective şi interese specifice a fost considerată a fi subversivă. Guvernul a reacţionat cu represiune, care a avut ca o consecinţă faptul că oamenii şi-au redus activităţile. Acest lucru în cele din urmă a dus la o scădere a capitalului social (Paldam și Svendsen, 2000). Ceilalţi susţin că reţelele sociale şi, prin urmare, capitalul social au existat atât în perioada socialistă cât şi în cea post-socialistă. Exemple în acest sens sunt multiple: unii merg chiar până la a spune că tranziţia economică în fostele ţări socialiste este strâns legată, dacănu chiar bazată pe reţelele care au fost construite în epoca socialistă. Acestea rezultă din fosta organizare şi ierarhizare economică şi sunt reprezentate de aceiaşi oameni care au avut un loc important în reţea (sau ierarhie) în vremurile socialiste. Astfel de reţele înlocuiesc în prezent pieţele (care au fost proiectate de către ţările occidentale pentru a fi implementate în fostele ţări socialiste). Acestea facilitează schimbul de multe ori informal de bunuri şi servicii, care este adesea generat de relaţiile de schimb. Ele pot avea un impact pozitiv sau negativ asupra dezvoltării, deoarece acestea împiedică dezvoltarea uneori, atunci când structurile sau persoane inflexibile pun obstacole în luarea deciziilor şi inovării (Abele, Reinsberg și Biesold, 2001). Pe lângă astfel de reţele care provin din fosta structură economică, ONG-urile formează un aşa-numit “al treilea sector” al participării politice. Aceste ONG-uri au avut rădăcini slabe în zona socialistă şi sunt recent apărute fiind astfel, mai degrabă tipice organizaţiile a căror apariţie a fost indusă de tranziţie.

Expert diseminare studii și cercetare

LAZAR THEOFILD

Din punct de vedere istoric, societatea umană a recurs întotdeauna la un anumit tip de ajutor reciproc sau altfel spus, întrajutorare socială. Aceasta s-a dovedit a fi o experienţă comună, în timpul unor mari nevoi de suport, cum ar fi unele urgenţe sau situaţii dezastruoase. Vecinii, rudele şi prietenii se ajută reciproc în vremuri de nevoie. În urmă cu ceva timp, întreaga comunitate se aduna pentru a lucra la nevoile sau problemele comune care ar fi putut apărea. De exemplu, construiau drumuri şi poduri, şcoli, biserici sau formau un grup de supraveghere care îi apăra de posibili intruşi. În toate aceste activităţi, comunitatea încerca să-şi mobilizeze propriile resurse cu scopul de a aborda şi rezolva problema sau nevoia cu care se confruntau. Tendinţa/practica aceasta este întâlnită chiar şi în ziua de azi în cadrul comunităţilor rurale din naţiunile dezvoltate.

Nevoia de a se organiza şi de a lua acţiune vine de obicei fie din experimentarea unei probleme actuale, fie din iminenţa unei ameninţări viitoare ce poate avea ca rezultat un dezastru. Astfel, nevoile comunităţii reprezintă punctul de pornire (necesitatea) pentru ca o comunitate să se organizeze.

Participarea activă a populaţiei încă din etapa de concepţie a oricărui proiect de dezvoltare a comunităţii este foarte importantă, motivele le voi enumera mai jos.

În primul rând, fiecare comunitate are anumite capacităţi limitate şi resurse necesare cum ar fi ideile, talentele, abilităţile, spiritul de conducere, capacităţi de efort fizic, dar şi posibilităţi financiare şi materiale, indiferent de cât de mică ar fi valoarea acestora. O utilizare totală şi eficientă a acestor resurse va permite comunităţii să abordeze cel puţin unele din problemele pe care le au şi astfel să-şi aprecieze propriile capacităţi de rezolvare a acestora. Ca rezultat, se poate câştiga încrederea de sine şi ulterior se poate dezvolta motivaţia şi voinţa de a face mai mult pe viitor.

În al doilea rând, aceste proiecte vor încuraja ca pe viitor să se mai ia astfel de iniţiative locale, şi ca rezultat, să se reducă activitatea psihică negativă, cum ar fi apatia sau lipsa de speranţă. În cele din urmă, comunitatea poate atinge un nivel relativ înalt de încredere în sine.

În al treilea rând, utilizarea eficientă a resurselor locale de care dispune comunitatea îi va permite acesteia să procedeze la fel şi cu resursele exterioare, dacă acestea vor deveni disponibile. Acest aspect este destul de important deoarece nici o cantitate de resurse exterioare nu va face comunitatea să fie mai performantă decât atunci când ştie să utilizeze eficient ceea ce deja are.

Expert diseminare studii și cercetare

LAZAR THEOFILD